Ouă ce redau vederea
Dimensiune font:
Avicola Lumina, unitate a Grupului Agricola Bacău, lansează în producţie un nou sortiment de ou, îmbogăţit în xantofile (pigment care se găseşte în plante, alături de clorofilă şi de carotene şi care colorează, toamna, frunzele în galben-roşcat) – nutrienţi protectori ai ochiului
Noul produs are impact în menţinerea sănătăţii consumatorilor prin utilizarea în hrana găinilor ouătoare doar a materiilor prime vegetale bogate în xantofile, disponibile pe piaţa furajelor. Pentru atingerea acestui obiectiv, Avicola Lumina (aflată în judeţ Constanţa) a aplicat, în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală (IBNA) Baloteşti şi cu societatea Hofigal, proiectul „Producerea unui nou sortiment de ou cu impact în menţinerea sănătăţii consumatorilor prin calităţile sale nutriţionale îmbunătăţite pe cale naturală”, finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), o instituţie publică a Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
Reţetă neconvenţională
Producţia de ouă a suferit nişte modificări pentru a avea aceste beneficii. „Degenerescenţa maculară (DM) reprezintă cauza principală a orbirii oamenilor din ţările dezvoltate şi se caracterizează prin modificări progresive, degenerative, ireversibile ale zonei retiniene centrale. Luteina şi zeaxantina sunt cunoscute ca fiind «nutrienţi protectori ai ochiului», deoarece se depun specific în ţesuturi. Există o relaţie de inversă proporţionalitate între aportul de luteină şi zeaxantină din dieta şi afecţiunile oculare. Suplimentarea cu xantofile (luteina şi zeaxantina) a dietelor determină o creştere a nivelelor lor în ochi şi îmbunătăţesc funcţia vizuală la pacienţii cu anumite disfuncţii oculare. Pe lângă legume şi fructe, galbenuşul de ou este o sursă naturală de xantofile dispersate în matricea sa de lipide digestibile”, spune dr. Tatiana Panaite, de la IBNA Baloteşti. Folosind reţete furajere inovative care au înglobat materii prime vegetale bogate în luteină şi zeaxantină, reţete care fac obiectul unei cereri de brevet, Avicola Lumina a obţinut ouă în care concentraţiile xantofilelor din gălbenuş au crescut semnificativ faţă de ouăle obţinute prin folosirea unei reţete convenţionale. Creşterea concentraţiei de xantofile în gălbenuşul ouălor, după şase săptămâni de furajare cu reţetele inovative, a fost de 16,11%.
Ionuţ ŞERBAN
Citeşte şi: Liderul interlopilor din Bacău, eliberat pentru bună purtare
„Matricea lipidică a gălbenuşului de ou constuie o sursă alimentară din care luteina şi zeaxantina au, după cum dovedesc mai multe studii, o biodisponibilitate mai mare decât aceea din surse vegetale” - dr. Tatiana Panaite, de la IBNA Baloteşti
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau