Paraclis la Centrul Social Pietricica
Dimensiune font:
La Centrul Social Pietricica din Piatra Neamț există începând de luna aceasta un paraclis în care vor fi săvârșite servicii religioase * lăcașul a fost realizat la inițiativa conducerii centrului, cu ajutorul autorităților locale și datorită sprijinului financiar al președintelui Camerei de Comerț și Industrie Neamț, Mihai Apopii
Slujba de sfințire a paraclisului a fost săvârșită ieri de un sobor de preoți. La eveniment și-a anunțat participarea și IPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, însa a trebuit să fie prezent la înmormântarea IPS Eftimie Luca. Beneficiarii centrului vor avea alături de ei și un preot care să lea dea binecuvântare și să îi însoțească în rugăciune.
„Prin acest lăcaș beneficiarii acestui centru social îl vor putea simți pe Dumnezeu și în acest spațiu, prin slujbele săvârșite aici și parte din aceste slujbe cu siguranță vor putea fi recunoscute foarte ușor pentru că reprezintă atmosfera de rugăciune în care ne-au crescut părinții noștri”, a spus protopopul Valentin Tofan
Și conducerea primăriei Piatra-Neamț a asistat la eveniment.
„Să dea Dumnezeu ca datorită acestui lăcaș și datorită acestuiproet atât de sufletist și entusiast care va asigura serviciile religioase aici să găsiți acea liniște interioară, acel echilibru sufletesc de care avem cu toții nevoie”, a spus viceprimarul Aurelia Simionică.
„Ce poate fi mai emoționant decât să vezi în același spațiu 3 generații: copii minunați, generația de mijloc și generația care are în spate o viață de om, care a făcut foarte multe sacrificii, care a muncit și merită să fie tratată cu respect la o vârstă când ne mai lasă puterile”, a spus viceprimarul Dragoș Chitic
La final un grup de copii din comunele Tașca și Piatra Șoimului au prezentat un program artistic care i-a impresionat pe vârstnicii de la centru până la lacrimi, mai ales prin versurile cântecelor despre mamă, bunici și despre istoria țării.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau