Parcare de 30 milioane lei pentru nesimţiţi!
Dimensiune font:
Circulaţia auto pe B-dul Mangeron s-a transformat ieri într-o luptă cu nervii. Din cauza maşinilor parcate atât pe prima bandă, cât şi pe banda din apropierea râului Bahlui, traficul s-a desfăşurat pe un singur fir. La toate acestea s-a adăugat faptul că artera a fost intens circulată datorită unor restricţii pe B-dul Sf. Lazăr. „Dacă nu ar staţiona atâtea maşini în zona facultăţilor de pe splai, traficul ar decurge normal. Aşa însă, am fost nevoiţi să ne îngrămădim pe o singură bandă. Au mai fost şi semafoarele, aşa încât un drum pe ruta Tudor – Podul de Piatră a durat 15 minute, de trei ori mai mult decât ar fi fost normal”, spune un taximetrist ieşean.
Pe de altă parte, reprezentanţii Poliţiei Locale susţin că atât timp cât în zonă nu există indicatoare cu staţionarea interzisă, este greu de fluidizat traficul. „Voi semnala problema colegilor de la Rutieră, care se vor deplasa la faţa locului pentru a lua măsurile ce se impun”, spune Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Splai Bahlui Mal Stâng este cea mai proaspătă stradă reabilitată cu fonduri europene. Artera beneficiază de un covor asfaltic nou, ca-n palmă, însă şoferii ieşeni nu pot beneficia de acest avantaj atât timp cât sunt nevoiţi să ruleze cu viteza melcului. În totalitatea sa, proiectul beneficiază de o finanţare de 30 milioane lei şi are ca termen de finalizare sfârşitul lunii decembrie. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau