Pas uriaş pentru drumul Iaşi – Suceava
Dimensiune font:
Consilierii judeţeni au votat ieri ultimele hotărâri privind studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnici ai proiectului Axei Rutiere Strategice 1 Iaşi – Suceava, cu o valoare de 74,5 milioane euro. Emoţiile au fost mari, însă alergătura după avize nu s-a încheiat. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, luni urmează să primească ultimul acord de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi, iar până pe 16 noiembrie, proiectul va putea fi depus integral pentru finanţarea în cadrul Programului Operaţional Regional 2016-2020. „Suntem aproape de final. Am obţinut 99% din avizele necesare. Astăzi (ieri – nr) am reuşit să primim avizul de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, iar luni vom primi ultimul aviz necesar”, a declarat Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi. Consilierii judeţeni au votat patru proiecte ce privesc realizarea acestei axe, respectiv studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici, acordurile de parteneriat între Iaşi şi Suceava, aprobarea cheltuielilor în vederea finanţării proiectului şi preluarea din domeniul public al comunei Gropniţa în domeniul public al judeţului Iaşi şi administrarea CJ Iaşi a unor terenuri ce se află pe raza acestui obiectiv.
Proiectul îşi propune să modernizeze 168 kilometri de drumuri judeţene din care 92 kilometri pe raza judeţului Iaşi şi 76 kilometri pe raza judeţului Suceava. Tronsonul va traversa 22 de unităţi administrativ-teritoriale din cele două judeţe. „Datorită îmbunătăţirii parametrilor tehnici ai structurii rutiere, se asigură reducerea timpului şi a costurilor de transport al mărfurilor şi călătorilor, oferind un acces facil al populaţiei la servicii publice de calitate, asigurate de municipiilor Iaşi şi Suceava, va îmbunătăţi accesul la pieţele regionale, eficienţa activităţilor economice, valorificarea potenţialului agricol şi industrial din zonă, asigurând un trafic rutier în condiţii optime de siguranţă şi confort”, se arată în documentaţia proiectului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau