Pasajul Octav Băcilă va fi reproiectat
Dimensiune font:
Soluţia tehnică la pasajul Octav Băncilă va fi schimbată * reproiectarea rampelor de acces, a acceselor de pe străzile principale şi devierea reţelelor de apă şi canalizare vor costa 12 milioane de lei * firma Conest va fi nevoită să renunţe la suma de 3,6 milioane lei din contractul iniţial
Primăria Iaşi a anunţat ieri că rampele la pasajul „Octav Băncilă” nu mai corespund condiţiilor actuale descoperite în teren, drept pentru care vor fi reproiectate. Toate lucrările reproiectate valorează aproximativ 12 milioane de lei. Din cauza acestei decizii, Conest, firma care a câştigat contractul de lucrări la pasaj, va fi nevoită să renunţe la o parte din contract, respectiv la suma de 3,6 milioane lei, iar abordarea noilor lucrări se va face printr-o licitaţie publică deschisă, la care poate participa orice constructor. Potrivit beneficiarului, din punct de vedere tehnic au fost foarte clar delimitate lucrările pe care va trebui să le facă actualul constructor, faţă de lucrările care trebuie relicitate şi recontractate. „Proiectul de continuare a lucrărilor de la pasajul Octav Băncilă presupune o reabordare tehnică. Valoarea proiectului este de 12 milioane de lei, iar valoarea lucrărilor este mai mult decât ne-am aşteptat, de 9 milioane de lei. La suma de 3,6 milioane lei Conestul va trebui să renunţe, sumă ce reprezintă parte din contract, urmând ca noul contract să se facă printr-o procedură de achiziţie publică. E posibil să apară chiar şi doi constructori acolo, motiv pentru care reproiectarea făcută în momentul de faţă trebuie să spună ce va trebui să facă un nou contract”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
Ce prevăd noile lucrări de la pasaj
Ca şi lucrări se au în vedere rampele de acces, rampa Alexandru cel Bun şi rampa Păcurari, accesele de pe străzile principale, precum şi devierea unor reţele de apă care sunt în continuare pe amplasamentul şantierului şi care nu erau prinse în contractul iniţial, dar şi lucrări de canalizaţii care nu existau în proiect. „E vorba de construcţii noi, de altă soluţie tehnică care iniţial era pe umplutură de balastru armat, iar acum se va merge pe dale de beton. Este o reabordare totală din punct de vedere tehnic, motiv pentru care suntem obligaţi să facem o altă licitaţie”, a explicat Mihai Chirica.
„Octav Băncilă”este singurul pasaj suprateran ridicat în Iaşi după 1989. Lung de 532 de metri, acesta este realizat de firmele Conest, Eky Sam, Vega ’93 şi Carefero, contractul de lucrări fiind de 54,8 de milioane de lei, fără TVA. Pasarela trece deasupra liniilor de cale ferată din zona Ţigarete şi a străzii Moara de Foc pentru a ajunge în Păcurari, în zona intersecţiei străzii Arcu cu strada Octav Băncilă. Pe partea cartierului Alexandru, accesul pe pasaj se va putea face de pe străzile Tabacului, Şos. Naţională şi Sarmizegetusa, iar în Păcurari – pe strada Arcu şi strada Păcurari. Nelu PĂUNESCU
12 MILIOANE LEI
Aceasta este suma necesară continuării lucrărilor de la Pasajul Octav Băncilă, în urma reproiectării
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau