Patrimoniu abandonat în centrul Iaşului EXCLUSIV
Dimensiune font:
Din cauza chiriaşilor de proastă factură ai Primăriei Iaşi, dar şi a condiţiilor insalubre în care se află, multe dintre spaţiile comerciale ale municipalităţii stau trase pe dreapta de ani de zile * în joc sunt zeci de mii de euro, care sunt pierduţi anual
Din cele 290 de spaţii comerciale, câte are în administrare municipalitatea ieşeană prin Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP) Iaşi, 20 dintre acestea nu aduc, de ani buni, niciun venit la bugetul local, fie din cauza condiţiilor insalubre în care se găsesc, fie a dispunerii lor în perimetrul Iaşului sau a vecinătăţilor care întorc din drum orice potenţial concesionar. Respectivele spaţii se află „în regim de conservare” la adresele Şos. Arcu nr. 85, bloc CL 13, parter – spaţiu cu o suprafaţă utilă de 198 mp şi un tarif lei/mp/lună de pornire la licitaţie de 18 lei, Pasaj Pietonal „Sf. Vineri” intersecţia str. Anastasie Panu cu str. Sf. Lazăr - spaţiu comercial 450 mp/18 lei, str. Petre Ţuţea nr. 35, bloc 919, tr.2, parter - 38/15, str. Petre Ţuţea nr.17, bloc 913, tr.1, demisol - 70/15, str. Frumoasa nr.4, bloc 918, parter – 57/15, str. Frumoasa nr. 6, bloc 918, tr..3, parter - 36/15, str. Neptun nr. 24, bloc 774, tr.3, parter - 66/15, Şos. Nicolina nr. 21 - 21, bloc 954, demisol - 73/15, Şos. Nicolina nr. 84, bloc 999A, demisol -73/15, Şos. Nicolina nr. 84, bloc 999A, parter – 71/15, Şos. Nicolina nr. 93, bloc 988B, parter – 44/15, Şos. Nicolina nr. 54, bloc 977A, parter - 106/15, Aleea Tudor Neculai nr. 79, bl. 977C, parter – 39/15, Aleea Tudor Neculai nr. 79, bl.977C, parter - 46/15, Şos. Păcurari nr. 85-87, bloc 475, parter - 76/15, str. Vasile Lupu nr. 114-116, bl. A3, tr.1, parter -47/15, Şos. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 16, demisol-boxă – 14/15, Şos. Bucium nr. 17, bloc 1, demisol - 153/8, Comuna Tomeşti, bloc 45, sc. A, parter-110/7, comuna Tomeşti, bloc 45, sc. A, parter – 391/7 şi comuna Tomeşti, bloc 45, sc. B, parter- 84/7.
Spaţiile locative din centrul Iaşului pot fi transformate în magazine
Pe de altă parte, nici chiriaşii celor 270 de spaţii comerciale prinse în contracte de închiriere nu văd cu ochi buni viitorul lor în spaţiile Primăriei, motivul ţinând exclusiv de calitatea chiriaşilor municipalităţii cu care împart imobilele. În ciuda situaţiilor conflictuale existente între chiriaşii de spaţii comerciale, cei care aduc venituri la bugetul municipalităţii, şi chiriaşii de spaţii locative, conducerea DAPPP şi executivul Primăriei amână să ia o decizie „Referitor la posibilitatea schimbării destinaţiei unui spaţiu, din spaţiu cu destinaţie de locuinţă în spaţiu cu altă destinaţie decât locuinţă şi invers, aceasta se poate realiza în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, prin Hotărâri ale Consiliului Local al unităţii administrativ-teritoriale care are în proprietate sau administrare spaţiul respectiv”, a precizat Letiţia Palaga, directorul executiv al DAPPP Iaşi.
Şi, cum între teorie şi practică e un drum lung, până la acest moment, municipalitatea nu poate oferi un singur exemplu de bune practici în ce priveşte schimbarea unui spaţiu locativ într-unul comercial, în condiţiile în care spaţii dispuse la parterul unor clădiri de patrimoniu din centrul Iaşului continuă să fie ocupate şi de câtre un singur chiriaş, care le degradează pe zi ce trece. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau