Patron vizat de DNA, găsit spânzurat în sediul firmei
Dimensiune font:
Omul de afaceri bârlădean Viorel Dumitraşc, patronul SC Urban Proiect SA, firmă aflată în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a sinucis * el a fost găsit spânzurat, ieri dimineaţă, în sediul societăţii pe care a condus-o * nu a fost găsit niciun bilet asupra sa prin care să-şi motiveze gestul
Viorel Dumitraşc s-a spânzurat cu o frânghie de balustrada din incinta holului principal al clădirii firmei sale. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii criminalişti, s-a stabilit faptul că Dumitraşc s-a spânzurat, neexistând suspiciuni cu privire la faptul că omul de afaceri ar fi fost victima vreunei infracţiuni cu violenţă.
„Un apel la numărul de urgenţă 112 a sesizat faptul că un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost găsit decedat la sediul firmei sale din municipiul Bârlad. La faţa locului, poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale Bârlad au efectuat cercetări, stabilind că bărbatul s-a spânzurat cu o frânghie, de balustrada din incinta holului principal al clădirii. Asupra sa nu a fost găsit niciun înscris prin care bărbatul să-şi justifice gestul. A fost dispusă efectuarea autopsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
Urban Proiect – firma de casă a fostului primar
SC Urban Proiect SA Bârlad a executat mai multe lucrări importante din municipiul Bârlad, printre care reabilitarea Teatrului „Victor Ion Popa” sau a Muzeului „Vasile Pârvan”, fiind considerată una dintre firmele apropiate primăriei. În cursul lunii septembrie a acestui an, procurorii DNA au descins la această societate comercială, unde au verificat contractele pentru lucrările de construcţie derulate cu fonduri europene. În paralel, astfel de percheziţii au avut loc la sediul Consiliului Judeţean Vaslui, la sediile unor primării şi la domiciliul fostul primar de Bârlad, Constantin Constantinescu.
Tudor IFRIM
Viorel Dumitraşc era un apropiat al fostului edil bârlădean, Constantin Constantinescu (PSD), acuzat într-un alt dosar de conflict de interese, care a demisionat anul acesta din funcţia de primar şi a semnat un acord de vinovăţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau