Pelerini răpuşi de oboseală
Dimensiune font:
Misiunea de asigurare a ordinii şi liniştii publice pe timpul pelerinajului la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se desfăşoară fără probleme deosebite. Pelerinajul a început în ziua de vineri, 9 octombrie 2015, la ora 20.00. Nu au fost înregistrate situaţii sau evenimente deosebite.
Jandarmii, poliţiştii, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași asigură măsurile specifice pe linie de ordine şi siguranţă publică la acest eveniment , prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, acordarea de sprijin persoanelor cu probleme medicale, prevenirea aglomerărilor sau a oricăror incidente ce pot perturba buna desfășurare a pelerinajului.
De la începutul evenimentului şi până în prezent s-a intervenit în 30 de situaţii pentru acordarea primului ajutor unor persoane cu probleme medicale ( oboseală, stări de leşin, dureri abdominale).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau