Percheziţie la Psihiatrie
Dimensiune font:
Ofiţerii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Economice Neamţ, mascaţii de la Serviciul de Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz, au făcut o percheziţie la Spitalul de Psihiatrie din Roman, unitate aflată în subordonarea Consiliului Judeţean Neamţ. În urma percheziţiei a fost ridicată suma de 105.000 lei, găsită în arhiva instituţiei şi care se pare că este foarte greu de explicat, atât ca locaţie, cât şi ca provenienţă. „În opinia colegului meu care coordonează ancheta, sumele de bani nu sunt justificate legal”, a precizat procurorul Marius Ianuş, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ. „În acest moment nu pot fi făcute publice detalii, însă pot spune că s-a început urmărirea penală in rem pentru delapidare, luare de mită, constituire de grup infracţional organizat şi înşelăciune”, a mai spus oficialul. În legătură cu suma mare de bani găsită există suspiciunea că ar proveni din banii de pensii ai bolnavilor, cea mai mare parte dintre ei, fără discernământ. Clara DIMA
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau