Percheziții la hoţii din locuințe din Bacău
Dimensiune font:
În baza autorizațiilor emise de Judecătoria Onești, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat la data de 6 noiembrie, 4 percheziții domiciliare în comuna Helegiu, la bănuiți de furturi din locuințe. „Au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor articole electronice și electrocasnice precum și scule electrice, susceptibile a proveni din săvârșirea de infracțiuni. Din cercetările polițiștilor a rezultat că patru bărbați din comună, cu vârste între 19 și 33 de ani, ar fi sustras bunurile în cauză din locuințele a trei persoane vătămate din aceeași comună”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal de poliție Narcisa Butnaru. Păgubiţii au reintrat în posesia bunurile furate, în valoare de 6 200 de lei. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau