Persoanele cu dizabilităţi, între prejudecăţi şi discriminare
Dimensiune font:
Reprezentanţii Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR) – Sucursala Vaslui, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au organizat o întâlnire cu tema „Persoanele cu dizabilităţi, între prejudecăţi şi discriminare”. Acţiunea se înscrie în rândul evenimentelor dedicate Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi şi a reunit asistenţi sociali din unităţile medico-sociale din judeţ, psihologi şi reprezentanţi au autorităţilor locale.
„Tematica acestei întâlniri de lucru a fost legată de modalităţile de luptă împotriva discriminării persoanelor cu dizabilităţi. Organizăm periodic astfel de întâlniri cu specialiştiidin judeţ, având în vedere că ne confruntăm cu o reală problemă în ceea ce priveşte percepţia semenilor cu privire la situaţia persoanelor cu handicap din juurul nostru, iar împreună putem face ca mentalităţile să se schimbe, iar prejudecăţile să dispară”, a declarat Viorel Vlad, preşeintele CNASR Vaslui.
Tema aleasă în 2015 pentru a marca Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități este „Incluziunea socială contează: acces și acordare de drepturi pentru toți oamenii în mod egal”. În alegerea temei, s-a plecat de la premisa că persoanele cu dizabilități se izbesc de numeroase bariere în calea incluziunii în multe aspecte-cheie din societate. Rezultatul este acela că persoanele cu dizabilități nu beneficiază, în același mod cu ceilalți, de acces la domenii precum transporturi, educație sau participare socială și politică. Un alt motiv care a stat la baza alegerii temei din 2015 este acela că persoanele cu dizabilități trebuie să poată să își îndeplinească rolul în societate plecând de la șanse egale cu ceilalți, importantă fiind punerea accentului pe abilitatea unei persoane, și nu pe dizabilitate.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau