Peste 1.300 de ieşeni trebuie să returneze ajutoarele de încălzire
Dimensiune font:
Situaţie fără precedent la Iaşi! Aproximativ 1.300 de ieşeni au fentat statul, încălzindu-se în mod ilegal în iarna 2014-2015. Practic, aceste persoane au indus în eroare în mod voluntar instituţiile statului, declarând informaţii false, pentru a beneficia de ajutorul de încălzire. În urma verificării Curţii de Conturi pe aceste ajutoare, s-a constatat că sunt persoane care au şi conturi cu depozite mai mari de 3 mii de lei, dar şi imobile nedeclarate. În astfel de situaţii, la Iaşi există 1.300 de cazuri de persoane care au beneficiat de ajutoare de încălzire fără a respecta cerinţele impuse de lege. „Suntem în etapa de finalizare a anchetelor sociale şi următoarea etapă este cea de emitere a dispoziţiei primarului municipiului Iaşi de recuperare a debitului”, au precizat oficiali din cadrul Primăriei Iaşi. În acest an, ajutoarele de încălzire a locuinţei pe perioada sezonului rece vor fi emise pe perioada 1 noiembrie 2015 – 31 martie 2016. „Anul acesta, numărul de beneficiari este în jur de 9 mii. Anchetele sociale, prin lege, se efectuează la solicitanţii ajutorului de încălzire pe energie electrică şi ori de câte ori este nevoie, când avem suspiciuni cu privire la declaraţiile făcute de beneficiari sau atunci când primim sesizări. Până atunci se merge pe cerere pe propria răspundere”, au precizat oficialii Primăriei Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau