Pinalti, trimis în judecată într-un nou dosar
Dimensiune font:
Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, într-un nou dosar, legat de Poşta Română * informaţiile au fost făcute publice, ieri, de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Gheorghe Ştefan este trimis în judecată pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi instigare la abuz în serviciu. În acelaşi dosar sunt implicaţi directori ai Poştei Române. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: Gheorghe Ştefan, la data faptelor primarul municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al unui partid politic, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare a banilor (8 acte materiale), instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul“, se arată în comunicatul DNA, din 19 noiembrie.
Fostul primar, anchetat pentru fapte din 2009
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, Compania Naţională Poşta Română SA (CNPR) a încheiat, pe 27 iulie 2006, în condiţii dezavantajoase, cu SC Super Total Services SRL, devenită ulterior SC Smart Telecom Solutions SRL, un contract de asociere în participaţiune privind prestarea unui serviciu de încasare electronică a facturilor, folosind o reţea de terminale POS ce aparţinea unei societăţi de profil. SC Smart Telecom Solutions SRL, reprezentată de Emmanouil Sorillos, nu a făcut decât să se interpună între Poşta Română şi firma respectivă, preluând o parte din profit. „Prin executarea contractului, CN Poşta Română SA a suferit un prejudiciu de 1.437.139,24 de euro“, conform comunicatului DNA.
În cursul anului 2009, apare în schemă şi fostul primar Gheorghe Ştefan care, fiind şi vicepreşedinte al PDL - membru în biroul permanent naţional al partidului, pentru a controla modul de atribuire ori de executare a contractelor, şi-a impus un apropiat, pe Florin Ciobotaru Aurelian, în funcţia de director general adjunct având în coordonare Direcţia comercială a Poştei Române. „Ulterior, Gheorghe Ştefan şi Ciobotaru Florin Aurelian au convenit cu inculpatul Marian Constantinof ca o societate comercială nou înfiinţată, controlată de acesta din urmă, să înlocuiască SC Smart Telecom Solutions SRL în relaţia contractuală cu CN Poşta Română SA, privind prestarea, în unităţile poştale ale companiei, de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS“, precizează acelaşi comunicat DNA.
Jumătate din profit, virat către Pinalti
Acelaşi rechizitoriu arată că, pentru a-l convinge pe Florin Ciobotaru Aurelian să încheie colaborarea Poştei Române cu Smart Telecom Solution în favoarea SC Posh Telecom Solutions SRL, pe care Marian Constantinof o controla prin interpuşi, fostul primar Gheorghe Ştefan i-a cerut lui Marian Constantinof să-i dea jumătate din profitul pe care l-ar fi obţinut societatea din executarea contractelor încredinţate.
Contractele dintre Poşta Română şi SC Smart Telecom Solutions SRL au fost denunţate unilateral, printr-o scrisoare semnată de Ciobotaru şi Mihăilescu. Astfel, Poşta Română şi-a asumat riscul plăţii unor „daune interese compensatorii. După parcurgerea procedurilor judiciare declanşate de SC Smart Telecom Solutions SRL pentru soluţionarea litigiului comercial cu CN Poşta Română SA, compania a fost obligată la plata unor despăgubiri de circa 4,5 milioane de euro“.
Ulterior, Florin Aurelian Ciobotaru a negociat şi a încheiat, în aprilie 2009, cu Posh Telecom Solutions SRL, fără organizarea unei proceduri de achiziţie transparente şi legale, fără o justificare economică şi în condiţii dezavantajoase pentru compania naţională, un contract de asociere în participaţiune.
Atât cu Smart Telecom Solutions, cât şi cu Posh Telecom Solutions, Poşta Română a încheiat contracte de asociere în participaţiune, nu contracte de prestări servicii, pentru evitarea procedurilor de achiziţie publică, având ca obiect prestarea de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS în unităţile poştale ale companiei. În ambele cazuri, reţeaua de terminale POS aparţinea Payzone SA, cele două societăţi fiind doar interpuse şi neavând o activitate propriu-zisă. „Prin interpunerea SC Posh Telecom Solution SRL în relaţia comercială pe care, în realitate, o desfăşura cu Payzone Romania SA, CN Poşta Română SA a achitat nejustificat, în perioada mai – octombrie 2009, suma de 224.979,56 euro, sumă care constituie prejudiciu adus bugetului companiei“, concluzie la care au ajuns procurorii şi pe care au precizat-o în rechizitoriu. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.
Citeşte şi: Bani mai mulţi pentru Spitalul Bicaz
Alexandra DOBRESCU
Procurorii au instituit sechestrul asigurator asupra mai multor bunuri mobile şi imobile deţinute de Gheorghe Ştefan, Cosmin Dragoş Mihăilescu, Florin Aurelian Ciobotaru, Marian Constantinof, Emmanouil Sorillos, Dan Mihai Toader şi SC Smart Telecom Solutions SRL. După cum ne informează DNA, „valoarea totală a sumelor date lui Gheorghe Ştefan sau altora, la cererea lui, este de 422.138,07 lei (circa 100.000 de euro) şi 35.306 euro“.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau