Plan roşu de intervenţie pe Aeroportul Iaşi: Incendiu şi zeci de victime
Dimensiune font:
O adevărată catastrofă va fi simulată mâine, la ora 10.40 pe pista veche a Aeroportului Iaşi. Reprezentanţii aerogării au precizat că va fi pus în acţiune planul roşu de intervenţie prin acţiuni integrate ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, în cooperare cu alte structuri locale. La acţiunea de implementare a planului roşu de intervenţie pentru un accident aviatic cu multiple victime urmat de incendiu vor autospeciale de stingere cu apă, autospeciale de descarcerare grea, autospeciale de transport victime multiple, autospeciale de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, autospeciale punct mobil comandă, ambulanţe de prim ajutor, ambulanţă de terapie intensivă mobilă, ofiţeri şi subofiţeri din departamentele ISU, echipaje de jandarimi, de poliţie şi un echipaj pe elicopter MI8. „Obiectivele comune ale acestui exerciţiu sunt antrenarea, pregătirea instituţiilor şi structurilor locale în vederea cunoaşterii responsabilităţilor şi modului de acţiune, respectiv declanşare a Planului roşu de intervenţie în situaţia producerii evenimentelor cu victime multiple pe teritoriul judeţului Iaşi cât şi verificarea modului de acţiune şi capacităţii de răspuns a structurilor responsabile de managementul intervenţiei în cazul producerii unor accidente aviatice”, au comunicat reprezentanţii Aeroportului Internaţional Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau