Planuri de viitor pentru Comfert
Dimensiune font:
Distribuitorul de îngrăşăminte a fost preluat de grupul irlandez Origin Enterprises pentru 19,4 milioane de euro * compania are fixate „ţinte ambiţioase de creştere“
Distribuitorul de îngrăşăminte băcăuan, care a realizat anul trecut venituri de 447,2 milioane de lei, respectiv de 100,6 milioane de euro, a fost achiziţionat de grupul irlandez Origin Enterprises după 14 ani de activitate pe piaţa agribusiness-ului românesc. Investitorii irlandezi se declară decişi nu doar să menţină afacerea pe profit, ci au stabilit şi ţinte „ambiţioase“ de creştere pentru care Comfert va „beneficia de supravegherea Origin şi de experienţa dobândită pe alte pieţe unde operăm . Am fixat ţinte ambiţioase de creştere“, au declarat reprezentanţii grupului irlandez.
Lider naţional la inputuri agricole
În cei 14 ani de activitate pe piaţa agribusiness-ului românesc, compania Comfert a reuşit să devină principalul furnizor de inputuri agricole pentru fermierul care doreşte să-şi îmbunătăţească producţia atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ.
Comfert Bacău are 180 de angajaţi. Numărul clienţilor distribuitorului de îngrăşăminte băcăuan este de peste 10 ori mai mare, Comfert având aproximativ 1.900 de clienţi. Printre aceştia se numără şi Bayer, Monsanto sau DuPont.
Condiţiile preluării companiei de către irlandezi
Grupul irlandez Origin Enterprises are ca acţionari principali compania elveţiană Arytza, cu 29% din acţiuni. Activă în sectorul alimentar, Arytza are operaţiuni în America de Nord, America de Sud, Europa, Asia, Australia şi Noua Zeelandă. Compania canadiană de investiţii Mawer Investment Management este al doilea actioner, cu 14%. Tranzacţia vizând Comfert presupune plata de către Origin a 19,4 milioane de euro. „Tranzacţia şi condiţiile în care urmează să fie încheiată oferă perspective excelente pentru clienţi, furnizori şi angajaţii Comfert. De asemenea, preluarea de către compania irlandeză reprezintă un pas strategic important pentru Comfert”, a declarat Cătălin Grigoriu, patronul Comfert. La acestă sumă s-ar putea adăuga o alta suplimentară, condiţionată de atingerea unor ţinte de profit pe parcursul unei perioade de cinci ani de la finalizarea preluării.
Citeşte şi: Scandal monstru din cauza şantierelor de la Bacău
Sonia PAVELESCU
Compania din Bacău funcţionează din anul 1998 şi a realizat în anul 2014 un profit de 14,4 milioane de lei, respectiv 3,2 milioane de euro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau