Poliţia Transporturi a ieşit la vânătoare
Dimensiune font:
În perioada 17 – 18.02.2015, la nivelul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași a fost organizată o acţiune cu efective mărite împreună cu organe de control din cadrul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Iaşi, pentru combaterea călătoriei frauduloase menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică în staţiile de cale ferată şi trenurile de călători.
Au fost efectuate patrulări în 221 de trenuri de călători, identificati 257 de călători frauduloși, valoarea taxelor si supratexelor aplicate – 2419 lei, 14 cerşetori și 3 vânzători ambulanți identificați. Au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.525 lei. De exemplu, pe 17 februarie, au fost prinse Mirela H. (35 de ani) şi Daniela L. (24 de ani, din Roman), care transportau fără acte de provenienţă a mărfii mărţişoare, broşe, casete specifice zilei mărţişorului, despre care au declarat că le-au cumpărat din bazarul municipiului Suceava, în scop de revânzare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau