Poluare gravă pe un lac protejat la Bacău
Dimensiune font:
O alertă de posibilă infestare cu substanţe chimice a fost înregistrată zilele trecute în zona lacului de acumulare Bacău II de pe râul Bistriţa * un deputat a cerut direct ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor să ia măsuri drastice împotriva celor vinovaţi
Zona lacului de acumulare Bacău II de pe râul Bistriţa este ameninţată de infestare cu substanţe chimice. Autorităţile au prevalat probe atât din apă, cât şi din aer, pentru a stabili cauza mirosului persistent semnalat pe un areal important. În paralel, s-a demarat o anchetă în vederea verificării posibilei infestări a apei şi aerului în urma unei deversări de deşeuri toxice. În acest sens, agenţii economici care au activitatea în imediata apropiere a malului râului Bistriţa au fost verificaţi. Şi locuitorii din zonă sunt urmăriţi în această perioadă, motivat de faptul că unii şi-au făcut un obicei din a arunca gunoaiele din gospodarii la întâmplare, în apa Bistriţei şi în lac.
Lămuriri de la ministrul Mediului
Deputatul PSD de Bacău Miron Smarandache a solicitat oficial ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, să ia măsuri drastice vizavi în problema gravă a infestării apelor lacului protejat Bacău II de pe râul Bistriţa cu substanţe chimice. „Am abordat acest subiect la solicitarea băcăuanilor de bună-credinţă care locuiesc în zonă. Este o problemă delicată, având în vedere că specialiştii susţin că, în cazul confirmării unei poluări masive cu substanţe chimice a apelor Bistriţei, precum şi a subsolului zonei, acestea ar putea afecta serios vegetaţia şi fauna din Lacul Bacău II, aflat sub regim de protecţie speciala avifaunistică, în Reţeaua ecologică Natura 2000”, a precizat deputatul Miron Smarandache. El i-a cerut ministrului Mediului să dea detalii cu privire la concluziile specialiştilor în urma anchetei desfăşurate privind poluarea râului Bistriţa în zona lacului protejat Bacău II, dar şi cu privire la modalitatea în care autorităţile abilitate intenţionează să protejeze acest lac de extinderea haotică a procesului de urbanizare din zonă, respectiv ce măsuri s-au luat împotriva construcţiilor fără autorizaţie şi la foarte mică distanţă de mall.
Ministrul Mediului va trebui să dea lămuriri şi cu privire la fundamentul pe care s-au acordat autorizaţii de funcţionare în zona lacului Bacău II unor societăţi care folosesc substanţe chimice, chiar colectare de produse petroliere şi uleiuri uzate, dar şi care este pedeapsa prevăzută de legile în vigoare pentru poluarea unor cursuri de apă situate în regim naţional de protecţie specială.
Citeşte şi: Comunităţi modernizate cu bani europeni
Sonia PAVELESCU
„Lacul Bacău II găzduieşte 11 tipuri de habitate, care cuprind aproximativ 169 de specii de păsări, astfel încât măsurile de prevenţie şi protecţie trebuie să fie maximale, iar autorităţile statului sunt obligate să îşi facă datoria” - deputatul Miron Smarandache
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau