Poluare şi peşti morţi la Cacica
Dimensiune font:
O conductă care transporta saramură din subteran spre Sucursala Cacica a Societăţii Naţionale a Sării (Salrom) s-a spart luni seară şi a poluat pârâul Soloneţ. După câte se pare a fost o poluare accidentală şi nu una intenţionată, dar reprezentanţii Sucursalei Cacica a Salrom „au uitat” să raporteze incidentul la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava. Directorul SGA, Daniel Drăgoi, a precizat că a fost o poluare destul de importantă şi asta pentru că s-au descoperit peşti morţi chiar şi la un kilometru distanţă de locul în care conducta de saramură s-a spart şi s-a revărsat în pârâul Soloneţ. „Am adunat în total peste 10 kg de peşti morţi, la această operaţiune fiind ajutaţi şi de săteni. Am monitorizat cursurile de apă din aval, dar, din fericire, nu au apărut şi alte probleme. Am înştiinţat populaţia să nu consume peşte şi sperăm că toată lumea a înţeles acest lucru”, a declarat Daniel Drăgoi. Pentru poluarea de luni seară, reprezentanţii Sucursalei Cacica a Salrom au primit o amendă de 35.000 de lei.
Andrei CĂLĂTORU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau