Pompierii au împărţit daruri
Dimensiune font:
Dincolo de numeroasele misiuni desfășurate de pompierii nemțeni în perioada premergătoare sărbătorilor și în zilele de Crăciun, aceștia și-au făcut timp și pentru câteva acțiuni umanitare. A devenit deja o tradiție ca în preajma marilor sărbători pompierii să treacă din nou pragul unor familii sărmane, greu încercate de diferite situații de urgență. Astfel, pompierii au trecut pe la o familie din satul Brăşăuţi, formată din şase membri, pe la o familie din localitatea Poiana Negreşti (familie cu şapte copii), precum şi în localitatea Hlăpeşti, la o familie cu patru copii, în casa căreia a avut loc un incendiu, în urma căruia fetiţa de nouă ani a suferit arsuri.
„Ne dorim ca prin gestul nostru să aducem un sâmbure de speranţă acestor familii, noi, acei oameni de care familiile în cauză îşi aduc aminte că ne-au văzut în, poate, cea mai tristă zi a vieţii lor”, a spus locotenent-colonel Cătălin Leonte, cel care a coordonat activitatea.
Săptămâna trecută, pompierii din Piatra-Neamț au mers cu daruri la copiii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Alexandru Roșca”, iar cei din Roman au adus bucuria sărbătorilor la mai multe familii numeroase, între care o familie cu 11 copii din Boghicea. La Târgu Neamţ, pompierii coordonați de locotenent-colonelul Dumitru Gavrilescu, Comandantul Detaşamentului, au mers la patru locuinţe, unde au oferit mici cadouri unui bătrân imobilizat, unei familii cu zece copii, unei familii cu şapte copii şi alte familii cu doi copii, dintre care unul grav bolnav.
„Cel puţin în zilele de sărbătoare trebuie să te gândeşti la aproapele tău. Nu simţi că ai sărbătorit dacă nu ai ajutat pe cineva, dacă nu ai provocat, astfel, un zâmbet”, a spus Dumitru Gavrilescu.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau