Președintele Agenției de Restituire a Proprietății s-a întâlnit cu botoșănenii
Dimensiune font:
Acesta le-a promis oamenilor că se vor restitui terenurile şi se ve recupera banii de la cei care au intrat în posesia lor fără să aibă dreptul
Câţiva zeci de botoșăneni au mers să se întâlnrească, la Palatul Administrativ, cu George Băeşu, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii. S-au prezentat câteva zeci de titulari de dosare de despăgubire constituite în temeiul legilor fondului funciar, respectiv ai Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ai Legii nr. 290/ 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. „S-a furat foarte mult, banii, miliardele de euro, au ajuns la oameni care nu au nicio treabă cu suferința creată dumneavoastră sau părinților dumneavoastră în anii ‘40-‘50. Este oarecum târziu să îndreptăm o parte din marile erori care s-au făcut în această țară dar o să vedeți că prin politicile actuale vom încerca, inclusiv terenuri ale statului prin Prefectură, prin comisia județeană de fondul funciar, să le aducem în proprietatea privată a localităților astfel încât să mai găsim teren și să retrocedăm fizic, iar pe de altă parte o să încercăm să recuperăm mulți bani de la cei care i-au luat fără să aibă dreptul”, a spus George Băeșu. Botoșănenii care au probleme cu restituirea proprietăților se tem că nu-și vor mai primi drepturile. „Fratele meu abia mai umblă. Știe lumea că e epileptic și și-a mai rupt și piciorul și tot n-avem nimic. O să murim şi tot nu o să reuşim să primim tot ce ni se cuvine”, a spus o bătrână prezentă la întâlnirea cu liderul de la București. Șeful ANRP, George Băeșu, le-a spus oamenilor că se dau banii în tranșe conform prevederilor legale.
Alina CALINIUC
La Botoșani, din cele 862 de dosare, au mai rămas doar două în lucru, pe Legea 290 privind persoanele deportate din fostele teritorii sovietice
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau