Preambul de Ziua Mediului
Dimensiune font:
Centrul de Afaceri şi Expoziţional, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului şi societatea de apă CRAB a organizat ieri a treia ediţie a evenimentului GREEN WEEK. Evenimentul este dedicat Zilei Mondiale a Mediului (5 iunie) şi face parte din manifestarea Nature&You, înscrisă în calendarul ediţiei acestui an al Săptămânii Verzi (Green Week), sub patronajul Comisiei Europene. Manifestarea a inclus Conferinţa Regională cu tema „Practici locale şi globale necesare conservării naturii şi biodiversităţii”, la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai ONG-urilor de mediu, ai generatorilor de deşeuri, cât şi agenţi economici colectori, reciclatori sau tratatori de deşeuri. Tot ieri a avut loc şi premierea copiilor care au participat la concursul de desene şi afişe „Natura de lângă noi”.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau