Prefectul, nemulţumit de situaţia medicilor de familie în rural
Dimensiune font:
Lipsa medicilor de familie în mai multe comune din judeţul Iaşi îl nemulţumeşte pe prefectul Marian Şerbescu * în două comune serviciile medicale de familie sunt inexistente iar în alte localităţi, medicii de familie sunt văzuţi o dată la trei zile
Fenomenul deja cunoscut de autorităţile locale pare să nu aibă rezolvare, principala scuză fiind numărul redus de potenţiali beneficiari ai serviciilor medicale de familie. La această dată, două comune din judeţul Iaşi nu au medic de familie iar o altă comună are un singur medic de familie, deşi necesarul este mult mai mare. În alte localităţi, medicii de familie se fac nevăzuţi cu zilele, o problemă pentru care prefectul cere o rezolvare din partea autorităţilor competente. „Vreau să mă adresez pentru soluţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru că sunt două comune în acest moment fără medic de familie, respectiv Ion Neculce şi Costeşti. E o mare problemă aici şi trebuie începute demersuri. Am discutat cu reprezentanţii medicilor de familie şi spuneau că nu sunt destui pacienţi, că nu e rentabil dar nu se poate să nu existe medic de familie într-o comună. Am înţeles că în anumite comune care au medic de familie acesta vine două-trei ore sau o dată la trei zile. Aici trebuie să te îmbolnăveşti cu programare”, a subliniat prefectul Marian Şerbescu.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi recunoaşte situaţia, indicând o serie de probleme create de lipsa medicului de familie în localităţile menţionate. „Aici este o problemă mare cu vaccinarea şi a mai apărut o problemă la Movileni, o comună cu un singur medic de familie şi nu aceoperă tot necesarul. Din păcate ne lovim de opoziţia colegiului medicilor şi a medicilor de familie care nu acceptă, conform legii, numărul minim de persoane. Pentru a avea un medic de familie, numărul minim trebuie să fie de 800 persoane asigurate. Noi, împreună cu Casa de Asiguări de Sănătate încercăm să reducem acest număr dar hotărârile nu stau la îndemâna noastră. Medicii de familie sunt plătiţi pe servicii, nu au salariu stabilit”, a declarat Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi. În plus, şeful DSP Iaşi arată că nu poate obliga medicii de familie să aibă servicii în comune, iar prefectul a solicitat o întâlnire până la finalul acestei săptămâni cu toţi factorii de răspundere pentru rezolvarea situaţiei în comunele mici.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau