Prefectul va avea audienţe la Hârlău
Dimensiune font:
Prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu va susţine săptămâna viitoare o nouă rundă de audienţe, de data aceasta în zona Hârlău. Reprezentantul Guvernului în teritoriu va avea discuţii nu doar cu locuitorii oraşului, ci şi cu cetăţenii din comunele învecinate. Prefectul va fi însoţit de reprezentanţi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Direcţiei Silvice, Agenţiei Domeniilor Statului şi Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. „Voi continua seria audienţelor în teritoriu pentru a fi cât mai aproape de cetăţenii judeţului, următoarea destinaţie fiind zona Hârlăului, pe data de 22 iunie, începând cu ora 9. Îi aştept pe toţi cei care doresc o audienţă, la sediul Primăriei Hârlău. Alături de mine vor fi specialiştii din Instituţia Prefectului, dar şi şefi ai instituţiilor deconcentrate. Anunţurile privind organizarea audienţelor au fost deja transmise pentru a fi afişate în oraşul Hârlău şi în comunele Scobinţi, Cotnari, Balş, Coarnele Caprei, Deleni, Sireţel, Belceşti, Cepleniţa şi Hărmăneşti”, a declarat prefectul Marian Şerbescu. După audienţe, prefectul va avea o întâlnire de lucru toţi primarii din zonă, pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă şi pentru a căuta soluţii alături de reprezentanţii instituţiilor deconcentrate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau