Premieră în Iaşi: primul balon meteo lansat în spaţiu
Dimensiune font:
După o lungă perioadă de aşteptare şi amânări din cauza vremii, organizatorii IaşinSpace, au dat anunţul mult aşteptat de ieşeni. Primul balon cu heliu va fi lansat în stratosferă din Iaşi, în data de vineri, 27 mai, ora 8.45, de pe Aeroportul Internaţional Iaşi. „După o lungă aşteptare de vremuri mai bune, am găsit ziua perfectă pentru lansare. Pe 27 mai începe aventura! Vom lansa, pentru prima dată de la Iaşi, un balon meteo în stratosferă. Acesta va ridica în stratosferă numele tuturor celor care au vrut să se alăture proiectului. Marea surpriză a acestei călătorii va fi că la bordul nacelei va urca şi primul videoclip românesc, al unei trupe foarte îndrăgite. Această lansare este organizată împreună cu prietenii noştri spaţiali de la Luno”, spune Gabriel Constantin Dumitru, organizator al evenimentului. La peste 30 de kilometri, acesta va măsura temperatura, umiditatea şi magnetismul şi va face câteva fotografii spectaculoase ale curburii Pământului. Nacela ce va fi ridicată de balon va conţine un senzor de presiune şi temperatură, un Raspberry Pi2 şi două camere HD, care vor filma şi fotografia toată călătoria. Costul total al lansării s-a ridicat la peste 2.200 de lei, bani strânşi cu sprijinul unor companii şi a ieşenilor care au dorit să-şi vadă numele în spaţiu. Iniţial, balonul trebuia să fie lansat pe 28 aprilie, însă condiţiile meteo nu favorizau o aterizare pe teritoriul României.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau