Premii pentru cei mai buni elevi
Dimensiune font:
Elitele din învăţământul preuniversitar au fost premiate * felicitările au venit din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
Premierea excelenţei din învăţământul preuniversitar băcăuan a avut loc la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena”. 38 de şefi de promoţie din unităţile de învăţământ preuniversitar au fost premiaţi de către Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Elevii, alături de directori, au participat la o slujbă oficiată, în prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale Ioachim, de un sobor de preoţi de protopopul Costică Busuioc. Rugăciunea de mulţumire şi binecuvântare a fost urmată de ceremonia de premiere a şefilor de promoţie. „Băcăuanii au o spiritualitate aparte, dar şi o predilecţie aparte pentru educaţie, pentru cultură, ştiinţă, pentru tot ceea ce este frumos”, a remarcat Înaltpreasfinţitul Ioachim
Premii şi bucurie
IPS Ioachim a oferit diplome de excelenţă şi premii constând în cărţi, icoane şi bani celor 38 de reprezentanţi ai liceelor şi colegiilor băcăuane, cărora li s-au alăturat şi elevii participanţi la etapa naţională a concursurilor la Religie. Un efervescent susţinător al stimulării şi recompensării efortului depus de către elevi, directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Vrânceanu”, Gabriel Andrei, a ţinut să aprecieze faptul că Biserica promovează tinerii care excelează în educaţie. „Această iniţiativă care încurajează valorile este binevenită. Felicitări Arhiepiscopiei şi mulţumiri în numele tuturor copiilor care se bucură de această recunoştinţă”, a declarat prof. Gabriel Andrei.
Sonia PAVELESCU
„Vă mulţumim că promovaţi aceste valori şi să nu uitaţi niciodată că educaţia este doar o treaptă pe scara dobândirii înţelepciunii. O alta, mai sus, este credinţa” - prof. Teodora Șotcan, inspectorul general al ISJ Bacău
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau