Preoţi vasluieni, reţinuţi de DNA pentru şantaj
Dimensiune font:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a trei preoţi din judeţul Vaslui. Este vorba despre Cristi Sebastian Jitaru, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui şi Răzvan Mihail Bumbu, preot paroh la Văleni, aceştia fiind acuzaţi de şantaj.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în perioada 30 mai – 14 iunie 2017, Jitaru Cristi Sebastian ar fi ameninţat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobândi, în mod injust, atât un folos patrimonial cât şi unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar. „În aceeaşi manieră au procedat şi ceilalţi doi inculpaţi în intervalul 12 - 14 iunie 2017, cu precizarea că aceştia au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă avansare”, se arată în ordonanţa de reţinere emisă de procurori. Cei trei vor fi prezentaţi astăzi Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau