Primăria a reuşit să vândă doar 7 apartamente ANL
Dimensiune font:
Pe listă mai sunt încă opt, care vor fi repartizate către solicitanţii aflaţi pe lista de priorităţi
Numai 7 unităţi de locuit construite cu fonduri guvernamentale prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) au fost vândute, până acum, în municipiul Suceava. „Noi ne doream să fie mai multe”, a recunoscut primarul Ion Lungu. Apartamentele au fost achiziţionate se află pe Bulevardul „1 Decembrie” (5) şi pe strada Putna (2), din cartierul Burdujeni.
21 de apartamente de vânzare
Ordonanţa Guvernului nr. 6 din 23 iulie 2014 oferă beneficiarilor de locuinţe ANL posibilitatea achiziţionării în rate lunare, cu un avans de minim 15% din valoarea de vânzare. Până de curând, sucevenii puteau să devină proprietari pe apartamente ANL doar în urma plăţii integrale a contravalorii locuinţei sau a contractării unui credit ipotecar. Prin hotărârea Consiliului Local din decembrie 2013, la vânzare au fost scoase 21 de unităţi de locuit situate în cartierele Obcini şi Priveghetorii, titularii contractelor de închiriere solicitând cumpărarea apartamentelor şi garsonierelor.
Repartiţii pentru solicitanţi
Pentru perfectarea tranzacţiei, titularul contractului sau membrii familiei sale nu trebuie să aibă în proprietate o altă locuinţă. Venitul mediu brut pe membru de familie, la data vânzării, nu va depăşi cu 100% salariul mediu pe economie. Pe de altă parte, alte 8 locuinţe au fost lăsate goale şi vor fi repartizate către solicitanţii aflate pe lista de priorităţi. „S-au mai eliberat 8 locuinţe ANL. Există o listă de priorităţi aprobată la începutul anului, apartamentele fiind repartizate conform acesteia”, relevă primarul Ion Lungu.
Lidia DIACONU
Beneficiarii de locuinţe ANL trebuie să aibă sub 35 de ani la data depunerii cererii. Ei şi membrii familiei lor nu trebuie să mai deţină o locuinţă în proprietate sau cu chirie în municipiul Suceava ori pe o rază mai mică de 10 km faţă de reşedinţa de judeţ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau