Primăria Adâncata are probleme cu banii
Dimensiune font:
Ultimele trei luni ale anului sunt descoperite * angajaţii administraţiei locale riscă să nu-şi primească lefurile
Bugetul acestui an este departe de a fi suficient pentru multe primării din judeţul Suceava. Spre exemplu, comuna Adâncata va avea mari probleme spre finele anului fiindcă alocaţia bugetară nu prevede sume pentru multe sectoare. Cele 10,15 milioane de lei au fost apreciat de primarul Viorel Cucu drept un „un buget al sărăciei” şi nu acoperă nici pe departe sectoare importante de activitate. „Am primit cu 320.000 de lei mai puţin în condiţiile în care numărul persoanelor cu handicap a crescut în 2015 faţă de 2014. Nu avem asigurate sumele pentru salariile personalului din primărie, pentru persoanele cu handicap şi a însoţitorilor acestora pentru ultimele trei luni ale anului iar pentru ultimele două luni nu avem bani pentru şcoli. Trebuie să asigurăm şi drepturile ce li se cuvin angajaţilor primăriei câştigate în instanţă şi povara va pica tot pe umerii noştri. Sunt dezamăgit de sumele pe care le-am primit anul acesta de la bugetul de stat cu toate că guvernul s-a lăudat că va fi bine”, a spus Viorel Cucu. Lipsa banilor va afecta în primul rând investiţiile.Primăria Adâncata va înainta o adresă oficială celor de Finanţe prin care va solicita banii necesari pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare inclusiv pe ultimele trei luni ale anului în curs care în acest moment sunt descoperite.
Cristale Swarovski pe o şosea de centură închisă
Andrei CĂLĂTORU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau