Primăria concesionează pivniţele cronicarului Grigore Ureche
Dimensiune font:
Pivniţele vor fi concesionate cu 7.00 euro/an * totodată, Primăria închiriază un apartament cu o cameră în zona Nicolina, cu 350 lei pe lună
La sfârşitul acestei luni, Primăria Iaşi organizează o licitaţie publică cu strigare pentru concesionarea imobilului cu suprafaţa de 275, metri pătraţi (suprafaţă construită de 315,21 mp), situat în strada Anastasie Panu nr. 1B/2B, subsol, reprezentând, în fond, pivniţele fostei case a cronicarului Grigore Ureche. Imobilul cu destinaţie de spaţiu comercial este evaluat la 148.596 euro, iar redevenţa valorică a concesiunii va avea o valoare de pornire la licitaţie de 7.500 euro/an, plătibilă în lei, la cursul comunicat de BNR din ziua plăţii. Pe perioada derulării relaţiilor contractuale, redevenţa nu va fi mai mică decât valoarea acesteia în lei, la data licitaţiei publice. Durata concesiunii va fi de 10 de ani, cu posibilitatea prelungirii pentru o perioadă determinată, prin simplul acord de voinţă al părţilor. Licitaţia va avea loc pe 27 august, la sediul Primăriei Iaşi. O altă licitaţie va avea loc pe 26 august, având ca obiect închirierea unui apartament cu o cameră situat în şos. Nicolina nr. 105, bl. 1004. La licitaţie pot participa persoane sau familii ale căror membri au domiciliul în municipiul Iaşi. Suma până la care se poate licita este de maximum 25% din venitul mediu net lunar pe familie, calculat pe ultimele 12 luni, respectiv iulie 2014-iunie 2015, venituri ce pot fi dovedite prin acte justificative. Preţul de pornire a licitaţiei este de 350 lei. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau