Primăria închiriază 46 de locuri de parcare
Dimensiune font:
Municipalitatea oferă din nou cetăţenilor posibilitatea de a-şi adjudeca locuri de parcare. Astfel, luni, 3 august, la sediul DAPPP din Şos. Naţională, nr. 43, va avea loc licitaţia publică pentru închirierea unui număr de 17 locuri de parcare cu nr. 1 – 17 situate în Aleea Rozelor nr. 16. Imobilele cu drept de participare la licitaţie sunt blocurile A6, A7, R3 şi K2, data limită de depunere a dosarelor fiind 31 iulie, ora 11. Alte 15 locuri de parcare, situate în b-dul Independenţei nr. 11, vor fi licitate pe 5 august, la ora 14. Data limită de depunere a dosarelor este 4 august, drept de participare având blocurile A 1-4, B1 – 5. De asemenea, în data de 6 august, vor fi scoase la licitaţie spre închiriere 14 locuri de parcare în Şos. Păcurari nr. 18. Imobilele care pot participa la licitaţie sunt blocurile 556, 557 şi T1, dosarele putând fi depuse până cel târziu pe 5 august, ora 13. Documentele necesare participării pentru licitaţiile locurilor de parcare sunt copie BI/CI, copie certificat de înregistrare (pentru firme), copie act proprietate/închiriere locuinţă, copie acte proprietate autoturism, certificat atestare fiscală (eliberat de DEFPL Iaşi), chitanţe taxe participare licitaţie, cerere tip înscriere la licitaţie (DAPPP) şi dosar de încopciat. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau