Primăria şcolarizează 180 de viitori constructori şi îngrijitori
Dimensiune font:
Prin intermediul unui proiect european, Asociaţia Zona Metropolitană din cadrul Primăriei Iaşi va instrui în vederea calificării un număr de 180 de ieşeni cu domiciliul în comunele din jurul Iaşului şi, totodată, va organiza un târg al locurilor de muncă. „Aşteptăm angajatori din domeniile de interes pentru proiect, respectiv construcţii, turism şi din domeniu social, pentru a le oferi o şansă la un loc de muncă, celor 180 de persoane din mediul rural, care au beneficiat de instruire din partea noastră. Estimăm un minimum de 20 de companii mari care să fie prezente la acest târg şi, de asemenea, ne interesează să vină o mare parte din grupul ţintă al proiectului, respectiv persoanele care au făcut cursuri în cadrul proiectului”, a declarat Liviu Iacob, manager de proiect. Cei 180 de beneficiari provin din Zona Metroplitană, respectiv din comunele Valea Lupului, Rediu, Aroneanu, Miroslava, Leţcani, Bârnova, Ciurea, Holboca sau Tomeşti. În ce priveşte cursurile organizate de Primărie, o parte dintre acestea s-au finalizat, respectiv grupele specializate în construcţii, competenţe antreprenoriale sau îngrijire bătrâni la domiciliu. Târgul locurilor de muncă va avea loc pe 11 februarie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau