Primăria Suceava a fost reclamată la Parchet de către Ministerul Sănătăţii
Dimensiune font:
Vestea a fost transmisă ieri printr-un comunicat de presă
Nemulţumirea instituţiei centrale este legată de „trecerea nelegală din proprietatea statului în proprietatea privată a municipiului Suceava a terenului aferent sediului administrativ pe care îl ocupă Serviciul Județean de Ambulanță Suceava”.
Acest lucru a fost de altfel constatat „încă din luna octombrie 2014, în urma unui control efectuat atunci, când s-a dispus remedierea acestei situații”. Cu ocazia unui nou control (în perioada 18.04 – 22.04.2016), ministerul a constat că „nu au fost îndeplinite măsurile dispuse”.
„După controlul efectuat la SAJ Suceava, Corpul de Control a mai sesizat Parchetul și în alte două probleme. Una ține de modalitatea de organizare a unor concursuri de ocupare de posturi în cadrul SAJ, iar cealaltă ține de casarea unor mijloace fixe. Din echipa de control au făcut parte reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Departamentului de Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne și ai Direcției de Sănătate Publică Timiș”, se mai precizează în comunicat.
Eva TRANDAFIR
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau