Primăria Suceava extinde reţeaua de iluminat public pe 74 de străzi noi
Dimensiune font:
Pe 30 de artere din zone rezidenţiale lucrările vor fi posibile numai după ce riveranii vor dona Primăriei suprafeţele pe care se va interveni * la limita cartierului Obcini cu Şcheia, există un areal rămas descoperit încă de pe vreme lui Ceauşescu, din a doua parte anilor 1980, când au fost ridicate blocurile din acea parte a oraşului
Administraţia intenţionează să extindă reţeaua electrică de iluminat public în zone în care până acum locuitorii în cauză nu s-au putut bucura de acest serviciu. În cauză sunt unele dintre străzile din cartierele nou-construite, pe 30 dintre cele 74 de artere neputându-se interveni întrucât terenurile se află în proprietate privată. Lungu spune că proprietarii în cauză urmează să doneze către Primărie suprafeţele cu pricina, iar donaţia să fie consfinţită, respectiv aprobată, prin hotărâre a Consiliului Local. „De când sunt primarul municipiului Suceava, a crescut cu 74 numărul străzilor noi, iar multe dintre ele încă nu au lumină. O problemă o reprezintă faptul că, din total, circa 30 de străzi nu au regimul juridic clarificat, întrucât sunt în proprietate privată, nefiind donate Primărie municipiului Suceava, potrivit prevederilor legale”, reliefează şeful administraţiei locale.
Au fost finalizate extinderile de pe strada Jupiter, în zona Cartodrom a cartierului George Enescu, ordin de începere a lucrărilor urmând a fi dat pentru cele de pe străzile Bistriţei, Măgurei şi Viitorului, la limita cartierului Obcini cu Şcheia, areal rămas descoperit încă de pe vremea lui Ceauşescu, din a doua parte anilor 1980, când au fost ridicate blocurile din acea parte a oraşului. Multe solicitări vin, de asemenea, din zona rezidenţială care are ca axă centrală Aleea Dumbrăvii, în cartierul Burdujeni, respectiv de pe o serie întreagă de străzi printre care şi Socului şi Fagului. În aceeaşi situaţie se află unele străzi din cartierul Tinereţii de pe Dealul Mănăstirii, precum şi din zona rezidenţială Lanişte, ambele aflate de o parte şi de altă a drumului naţional DN 29 Suceava-Botoşani, la ieşirea din Burdujeni.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau