Primarul din Broşteni, audiat la DNA
Dimensiune font:
El este acuzat că a adus un prejudiciu de 3.500.000 de lei din subvenţiile APIA
Primarul oraşului Broşteni, Nicolae Chiriac, a fost adus vineri după-amiază la audieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, în dosarul subvenţiilor ilegale acordate de APIA. Alături de Nicolae Chiriac, la audieri a fost adus şi preşedintele Asociaţiei „Ciobănaşul”, prin intermediul căreia s-au încasat banii proveniţi din fonduri europene. Trebuie spus că asociaţia a încasat bani din subvenţii ani la rând, iar până în 2012 a fost condusă chiar de actualul edil din Broşteni. Acesta şi-a dat demisia din funcţie imediat după ce a fost ales primar, lăsându-i toate prerogativele lui Nicolae Nistor. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul estimat în acest caz, prin încasarea ilegală de subvenţii, se ridică la 3.500.000 de lei. La intrarea în sediul DNA Suceava, Nicolae Chiriac a declarat că nu cunoaște motivele pentru care a fost adus la audieri.
Percheziţii
Tot vineri, poliţiştii anticorupţie au efectuat mai multe percheziţii, la sediul Primăriei Broşteni şi la sediul Asociaţiei „Ciobănaşul”, de unde au ridicat mai multe documente pe care le-au adus la Suceava. Procurorii DNA Suceava au început urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor. Printre altele, primarul din Broşteni este acuzat că a intervenit pe lângă consilierii locali pentru ca aceştia să dea o hotărâre în favoarea Asociaţiei „Ciobănaşul”, reuşind astfel să obţină o serie de avantaje. Trebuie menţionat că atât Chiriac, cât şi Nistor au refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor DNA Suceava, dar după ce li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile au fost lăsaţi să plece acasă.
Andrei CĂLĂTORU
DNA Suceava îi mai cercetează Dorel Gheorghe Benu, fost director general al APIA România, Delia Moldoveanu, director adjunct al APIA Suceava, Eugen Mogoş, directorul înlocuit pentru câteva săptămâni de la conducerea APIA Suceava şi între timp repus pe funcţie, dar la Călăraşi, consilierul judeţean Ioan Piticari, medicul veterinar Neculai Toma, dar şi o serie de angajaţi de la APIA Bucureşti şi APIA Suceava. Dintre angajaţii APIA Suceava au calitatea de inculpat Lya Chiriac, Ionela Melania Blanariu şi Nicoleta Cheler. Lista inculpaţilor îi mai cuprinde pe fostul primar din Câmpulung Moldovenesc Gabriel Constantin Şerban, dar şi pe un angajat al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Lucian Ciobanu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau