Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani - 5 decembrie 1914 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 12 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 5 decembrie 1914 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Dintr-un mare discurs. D. Al. Marghiloman, şeful partidului conservator a ţinut un mare discurs, alaltă-seară, cu ocaziunea primei mese a Cercului de studii al partidului conservator. (...) „Are România un ideal naţional? Trebuie România să aibă un ideal naţional? Răspund cu tărie da la ambele întrebări. Idealul naţional isvorăşte din instinctul de conservaţie al poporului.
Un popor mic, care are, însă simţ politic, cum îl are românul, simte că e o necesitate absolută ca el să crească (Aplauze). Popoarele mici au o viaţă economică, care devine din ce în ce mai grea şi însuşi existenţa lor e din ce în ce mai ameninţată. Cum poate creşte un popor? El creşte mai întâi înmulţindu-se. În această privinţă, pântecele femeei române e binecuvântat. Nouă, care administrăm, ne incumbă sarcina ca prin îngrijire sanitară şi sufletească să facem ca virtutea prolifică a femeei române să nu fie numai chinul steril al zămislirei, ci pepiniera de fiinţe sănătoase fiziceşte şi sufleteşte.
Boala Guvernului. Mai mulţi membri ai cabinetului s'au îmbolnăvit. Vă puteţi închipui, ce „mare” nenorocire. D. Em. Porumbaru, ministrul de externe, de şi „Viitorul” nu l'a anunţat bolnav, căci d. Porumbaru nu ştie nici odată ce se întâmplă. Pe lângă deci veşnicul minister... bolnav al Externelor, iată ce cetim în oficiosul guvernului: D. Ion I.C. Brătianu prim ministru şi ministru de război, continuă să fie suferind şi e obligat să stea în pat.
D. Victor Antonescu, ministrul justiţiei, restabilindu-se după o boală de câteva zile, va lucra azi în departamentele sale. D. Al. Constantinescu, ministrul domeniilor, fiind puţin răcit, e silit să stea în casă câteva zile. Trei ministere sunt oficial bolnave, cu cel de la Externe care e veşnic bolnav fac patru, deci jumătate din guvern nu e sănătos.
Mişcări însemnate în Marea Nordului. Bombardare mai multor localităţi. Amiralitatea engleză anunţă că nişte mişcări de oare care însemnătate se desfăşoară de eri dimineaţă în Marea Nordului. Localităţile Sarboroug şi Hardiopol au fost bombardate pe când flotilele noastre erau angajate pe diferite puncte.
Acţiune violentă a adversarilor. Berlin - Se anunţă din Rotterdam că armatele adverse par a fi reînceput acţiunea violentă. De eri dimineaţă se aude din nou o puternică canonadă în direcţia de sud vest.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau