Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 16 martie 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 16 martie 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Lupta în contra luxului. Un străin care a vizitat acum două luni în urmă Capitala ţărei, s-a rostit astfel faţă de mai multe persoane politice:
„Bucureştii d-voastră este astăzi singurul oraş din Europa unde se vede că nu se simte ce e lipsa şi unde toată lumea probabil e bogată. La Bucureşti se vede că nu sunt de loc săraci, în privinţa aceasta sunteţi cei mai fericiţi oameni, din câţi cunosc eu. Petrecerile care se ţin lanţ de dimineaţa până seara şi de cu seară până a doua zi dimineaţă, luxul de pretutindeni, echipajele splendide, femei gătite după ultima modă, ce e drept din Paris (la Paris însă se dă şi astăzi moda, dar numai prin... reviste, căci frumoasele parizience au renunţat la aplicarea modei), în sfârşit, atâtea şi atâtea se văd în capitala d-voastră, încât se crede că cele mai mari bogăţii astăzi se găsesc numai la Bucureşti”.
Astfel a vorbit un străin, un francez, despre România şi români. Şi, să nu creadă nimeni că e exagerat. E aşa, e curatul adevăr, nu numai în Bucureşti, ci în tot restul ţărei. În Iaşi, în oraşul nostru acelaş lucru. Oraşul acesta cunoscut ca sărac, dar cinstit, a prins şi el astăzi boala Bucureştilor. Acelaşi lux, aceleaşi cheltuieli nebune întâlneşti şi aci. Scumpetea tuturor lucrurilor a prins precum e şi natural, şi oraşul nostru. Încetul cu încetul şi zi cu zi, au început dintăi alimentele, apoi materialul de îmbrăcăminte şi încălţăminte, în sfârşit şi celelalte articole de gospodărie să se scumpească.
Dacă cineva nu a putut renunţa de pildă la pânea cea de toate zilele, a putut şi trebuia, din cauza scumpirei excesive a traiului, să renunţe la tot ce e lux, la tot ce nu e neapărat necesar la casa omului. A fost de ajuns ca cineva, fie şi din lumea mare, să dea de pildă peste 100 lei părechia de încălţăminte, pentru ca a doua zi, negustorul cismar să pretindă şi să ţie la preţul de mai sus, taxat de curată excrocherie, pe care l-a smuls de la doamna cutare ori cutare pentru două botine.
Astăzi, reprezentanţii ţărei, alarmaţi peste măsură de ceia ce văd, de ceia ce poate simt şi ei, ca soţi şi părinţi, căci cheltuiesc îndoit şi întreit din cauza scumpetei de pretutindeni, s-au gândit la fixarea unor taxe proporţionale asupra obiectelor de lux. Şi bine au făcut.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau