Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 3 noiembrie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 3 noiembrie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Marea adunare naţională pe care Iaşii a zămislit-o eri în acest centru de fală a românismului a fost una dintre acelea care este prevestitoare în viaţa unui popor. Oraşul nostru a găzduit eri tot ce are neamul românesc ca podoabă a culturei şi patriotismului. Marele Meeting ţinut eri în sala Patria va rămânea istoric şi el va fi dovada cea mai vie că Capitala Moldovei a ştiut ca în momentul suprem să-şi afirme cu hotărâre voinţa ei pentru reîntregirea neamului.
Iaşii în stare de asediu. După cum am anunţat dinainte, Guvernul Brătianu şi-a dat seama că manifestaţia naţională din Iaşi va impune cu cea mai mare autoritate pasul pe care România trebuie să-l facă la aceste momente şi pe care un guvern laş şi trădător nu are curajul. De aceea oficialitatea liberală a hotărât starea de asediu pe ziua de eri la oraşul nostru, pentru ca astfel – credeau ei – vor face gol în jurul fruntaşilor „Federaţiei Unioniste”. În consecinţă, oraşul nostru pe ziua de eri a fost ocupat în întregime de forţe militare şi poliţieneşti.
Pe lângă trupele din garnizoana locală a fost adus Regimentul 8 Vânători din Botoşani şi s-au mobilizat toţi jandarmii rurali din judeţul nostru. Este de remarcat că Regimentul 8 Vânători se afla la graniţă şi în noaptea de 31 Octombrie, a primit ordin de plecare în Iaşi. Sunându-se alarma în timpul nopţei, o adevărată panică s-a născut printre ţăranii satelor unde se afla deplasat acest Regiment.
Înţelege orişicine crima guvernului Brătianu, care deplasează trupe de la graniţă pentru a fi aduse în contra bunilor români, cari se întrunesc să ceară realizarea unui ideal sfânt. (...) Cu toate acestea, teroarea desfăşurată de guvern nu a intimidat de loc pe cetăţenii ieşeni, cari au ţinut să-şi afirme patriotismul lor faţă de momentele prin care trecem.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau