Primul spital construit după război a fost modernizat
Dimensiune font:
Este vorba despre unitatea medicală din Comăneşti * spitalul a fost ameninţat cu închiderea în 2011, când PDL a pus lacăte pe uşile multor instituţii sanitare
La un pas de a fi închis în timpul „raziei” spitalelor derulată de PDL în urmă cu 5 ani, primul spital construit în România după al Doilea Război Mondial, spitalul orăşenesc din Comăneşti a fost modernizat.
Investiţii ample
Lucrările de modernizare a Ambulatoriului Spitalul Orăşenesc „Ioan Lascăr” din Comăneşti s-au derulat pe parcursul a 13 luni, unitatea spitalicească nefiind decât conservată, executându-se lucrări doar de întreţinere a interioarelor şi exterioarelor.
„Unii dintre medici şi asistenţi au fost îndrumaţi să se încadreze în alte unităţi spitaliceşti. Dar cum nici medicii şi nici asistenţii medicali nu doreau să plece şi au spus că rămân alături de autorităţile locale şi de oamenii de pe Valea Trotuşului, şi nu sunt puţini - peste 80.000 de persoane cu adresabilitate la Spitalul din Comăneşti-, am decis să susţinem financiar această unitate la bugetul local şi din sponsorizări. Au fost depăşite momente dificile, când nimeni de la nivelul autorităţilor centrale nu voia să discute cu noi”, a declarat primarul Viorel Miron, citat de Agerpres.
Spitalul orăşenesc „Ioan Lascăr” din Comăneşti este acum „nu doar unul dintre cele mai bine dotate cu aparatură de ultimă generaţie spitale din România, dar şi foarte bine repartizat din punct de vedere al circuitului funcţional, adaptabil la cerinţele tehnologiei actuale”, subliniază conducerea.
Valoarea proiectului de modernizare a Ambulatoriul Spitalului din Comăneşti se ridică la 21.573.264,53 lei, fără TVA, din care 16.168.677,00 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, iar 5.404.587,53 lei cofinanţarea de la bugetul local.
Sonia PAVELESCU
80.000
Acesta este numărul bolnavilor deserviţi de spital.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau