Prins la furat de panouri electorale
Dimensiune font:
Un bărbat de 37 de ani din Bacău a fost prins în timp ce fura doua panouri de afisaj electoral amplasate lângă Piaţa Centrală. Chiar în acel moment prin zonă trecea un echipaj al Poliţiei Locale a Municipiului Bacău aflaţi în timpul serviciului de patrulare. „A fost dispusă măsura de conducerea lui F. Alin-Ion la sediul Politiei Locale, unde au fost întocmite actele de constatare ale infracţiunii flagrante şi predarea acestuia către agenţii Secţiei 2 Poliţie, pentru definitivarea cercetărilor şi instituirea măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei Locale Bacău, Florin Podoleanu. Începand cu data de 4 noiembrie agentii Politiei Locale a Municipiului Bacău, acţionează pe 3 schimburi cu efective sporite, pentru supravegherea celor 14 locaţii prevăzute cu panouri de afişaj electoral şi pentru asigurarea desfăşurarii în conditii civilizate a campaniei electorale. „Pe lângă monitorizarea acestor locaţii, agenţii mai desfăşoară şi activităţi care vizează afişajul în alte locuri decât cele special amenajate şi depistarea persoanelor care încalca prevederile legale în vigoare, privind activităţile cu caracter electoral”, a precizat Florin Podoleanu.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau