Probleme mari la pista Aeroportului din Bacău
Dimensiune font:
Scandalurile repetate în care a fost târâtă aerogara au dus la pierderea fondurilor necesare modernizării * autorităţile judeţene caută finanţare pentru realizarea pistei, investiţie care ajunge la 13 milioane de euro
Modernizarea Aeroportului Internaţional „George Enescu” din Bacău este „brăzdată” de scandaluri cu iz penal. După ce a fost curtată de chinezi şi investitori din Europa, aerogara a ajuns pe mâna lui Nelu Iordache, fostul administrator al Blue Air. El este cercetat de către procurorii DNA într-un dosar ce vizează o deturnare de fonduri în valoare de 6 milioane de euro, pentru că ar fi cumpărat un avion cu banii europeni alocaţi pentru construirea autostrăzii Arad-Nădlac.
Mai precis, Consiliul Judeţean (CJ) Bacău a angajat pe bani grei un consultant - consorţiul de consultanţă Deloitte, Iptana, Boştină şi Asociaţii - să realizeze un studiu aferent modernizării aerogării băcăuane, care a fost scos la licitaţie. Demersul a unul cu cântec, celelalte firme participante la licitaţia acuzând faptul că firma câştigătoare, Blue Aero, cu acţionar unic Blue Air şi cu Nelu Iordache patron, a fost favorizată. În cele din urmă, contractul de concesiune pe 35 de ani a fost încheiat cu Blue Aero, care se angaja ca până la data de 30 septembrie 2013 să realizeze investiţii în valoare de 40 de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului. Din contract a fost realizat un singur obiectiv, respectiv platforma, a cărei valoare se ridică la circa 2.737.000 euro. Cât despre pistă, trebuia finalizată pe 1 martie 2013.
Pista aeroportului nu mai suportă traficul aeronavelor mari
Capacitatea portantă redusă a pistei şi a căilor de rulare este cea care restricţionează traficul aerian la zborurile low cost cu aeronave cu 130-220 de pasageri, conform studiului realizat de către consorţiul de consultanţă Deloitte, Iptana, Boştină şi Asociaţii. „Ca urmare a capacităţii portante reduse a pistei şi a căilor de rulare, aeroportul este nevoit să restricţioneze zborurile (…). Deşi încă două sau trei companii ar dori să opereze pe Bacău, aeroportul nu poate onora aceste cereri ca urmare a problemelor tehnice”, arată un studiu al Deloitte, Iptana, Boştină şi Asociaţii. În septembrie 2013 autorităţile judeţene au reziliat contractul de concesiune, pista fiind într-o stare şi mai avansată de degradare decât în anul 2008. Dacă pentru restul obiectivelor autorităţile judeţene, împreună cu cele locale, au găsit o soluţie de modernizare, pentru pistă situaţia este diferită.
Se pregătesc documentele pentru reabilitare
Pentru modernizarea pistei nu există încă finanţarea necesară. Autorităţile judeţene
speră să atragă fonduri din bugetul european 2014-2020. Până atunci se pregăteşte documentaţia necesară derulării licitaţiei pentru pistă. Astfel, consilierii judeţeni băcăuani au aprobat documentaţia tehnico-economică pentru obiectivul „Creşterea capacităţii portante şi modernizarea piste de decolare aterizare şi a suprafeţelor de mişcare aferente la Aeroportul Internaţional “George Enescu” Bacău“. „În mod normal, după aprobarea documentaţiei ar trebui să scoatem la licitaţie obiectivul”, a declarat preşedintele CJ, Dragoş Benea. În realitate, documentaţia este pregătită pentru eventualitatea în care vor exista posibilităţi de finanţare pentru astfel de obiective pe bugetul 2014-2020 al Uniunii Europene.
Sonia PAVELESCU
Pista este nu doar cel mai costisitor obiectiv, al cărei valoare totală se ridică, conform ultimelor date, la circa peste 13 milioane de euro, ci şi motivul principal pentru care modernizarea aerogării băcăuane s-a impus imperativ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau