Proces pe spatele veteranilor de război
Dimensiune font:
RATP e acţionată în instanţă pentru recuperarea unei datorii de peste două milioane de lei, reprezentând neplata subvenţiilor pentru veteranii de război * alături de regia de transport, mai este dată în judecată şi Casa de Pensii
Primăria Iaşi a dat în judecată Casa de Pensii şi Regia Autonomă de Transport Public (RATP) Iaşi, pentru recuperarea unei datorii de 2.276.200 lei. Această creanţă reprezintă subvenţiile neachitate pentru transportul veteranilor de război pentru perioada 2008-2012 şi dobânda legală, începând cu data plăţii şi până la data stingerii sumei datorate de cei doi pârâţi. „Este un proces în care, printr-o constatare a Curţii de Conturi din 2013, reieşea că plata subvenţiei către persoanele beneficiare, de tipul veteranilor de război, trebuia făcută de către Casa de Pensii. Această instituţie nu a făcut plata, iar veteranii de război trebuiau să beneficieze de acea facilitate, pe care le-am acordat-o noi, iar acum urmărim recuperarea sumei. Nefiind fonduri la Casa de Pensii, plata acestei subvenţii s-a făcut din bugetele locale, pentru că eram obligaţi să asigurăm aceste facilităţi de transport pentru veteranii de război şi urmaşi şi acum încercăm să ne recuperăm sumele”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
Pentru reprezentarea intereselor Primăriei Iaşi în această speţă, executivul instituţiei a întocmit un proiect de hotărâre pentru achiziţionarea de servicii juridice de consultanţă/asistenţă şi/sau reprezentare în justiţie, în cauza ce face obiectul acestui dosar, în care figurează ca părţi: Municipiul Iaşi, în calitate de reclamant, RATP şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi, în calitate de pârâţi.
Veteranii oricum au gratuitate
În replică, reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii susţin că nu au primit nicio solicitare din partea companiei de transport public pentru acordarea reducerilor de care beneficiază persoanele vârstnice din municipiu. „Beneficiarii decretului lege 118/1990 şi 189/2000 sunt persoanele persecutate de regimul comunist şi persoanele persecutate din considerente etnice. Acestea, prin lege, au dreptul la transport gratuit. Pentru acest lucru, RATP trebuia să încheie cu noi o convenţie. Nu le putem da banii altfel. Ei nu au semnat nimic, pentru că, oricum, persoanele în cauză au vârsta de peste 65 de ani şi beneficiază de gratuitate pe transportul public din municipiu”, a explicat Adriana Grecu, directorul Casei de Pensii Iaşi.
În ceea ce priveşte regia locală de transport public, reprezentanţii acesteia susţin că au prestat un serviciu, care trebuie plătit. „Instanţa va decide de către cine. În mod normal, acele sume trebuiau decontate de către Casa de Pensii. Oricum, nu a fost stabilit niciun termen, aşa încât avem la dispoziţie răgazul necesar pentru a ne formula apărarea”, spune Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi.
Nelu PĂUNESCU
* * *
„Oricum, persoanele în cauză au vârsta de peste 65 de ani şi beneficiază de gratuitate pe transportul public din municipiu” - Adriana Grecu, directorul Casei de Pensii Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau