Procesul lui Berca s-a amânat pentru astăzi
Dimensiune font:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a amânat pentru astăzi judecarea contestaţiei fostului senator Gabriel Berca împotriva măsurii arestării preventive dispuse de Curtea de Apel Bacău la sfârşitul lunii trecute. Gabriel Berca este reprezentat la ICCJ de avocatul Claudiu Dinu, consilier prezidenţial în timpul mandatului lui Traian Băsescu. Gabriel Berca este acuzat de trafic de influenţă. Conform procurorilor, „în perioada aprilie 2010- ianuarie 2012, acesta, prin intermediul inculpatului Mihai Banu, a pretins şi primit, atât pentru sine, cât şi pentru formaţiunea din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic să îşi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie din judeţ”.
Citeşte şi: Aduşi la disperare, fermierii dau în judecată Administraţia de Meteorologie
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau