Profit după 23 de ani, la Aeroportul Iaşi
Dimensiune font:
Începutul acestei luni a adus o veste bună pentru conducerea Aeroportului Iaşi. Pentru prima dată în ultimii 23 de ani, Aeroportul Iaşi a înregistrat profit contabil. Potrivit conducerii regiei ieşene de transport aerian, la sfârşitul lunii trecute, profitul contabil evidenţiat a fost de 188.280 lei. Suma totală a veniturilor înregistrate la data de 30 octombrie 2015 se ridică la 11.203.435,01 lei, din care 1.218.636,91 lei reprezintă venituri exclusiv din activităţi non-aeronautice. „Se ştie prea bine că un aeroport este un lucru extrem de scump pentru autoritatea sa tutelară, întrucât trebuie să se alinieze tuturor exigenţelor specifice aeroportuare mondiale, iar să înregistrezi profit contabil, după un stagiu de corectă administrare de doar trei ani, reprezintă dovada clară că tot ce s-a construit aici nu a fost o risipă, ci un mecanism ce aduce plus valoare. Mai mult, valoarea este adusă comunităţii prin conectivitatea realizată de noile rute, şi statului, prin profitul contabil. Astfel, întreaga investiţie finanţată din fonduri europene, ce a fost finalizată la timp, formată din pistă, platforme aeronave şi terminal nou, răspunde întru totul principiului consacrat de eficienţă a cheltuirii fondurilor publice. Altfel spus, s-au cheltuit sume, pentru ca acestea să producă, în final, profit”, a declarat Marius Bodea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Iaşi. Potrivit acestuia, este al doilea mare succes financiar notabil înregistrat de Aeroportul Iaşi după ce, în 2014, regia a înregistrat, pentru prima dată, profit operaţional.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau