Program prelungit la casieriile DGEFPL privind încasarea de taxe şi impozite locale
Dimensiune font:
Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia Generală Economică şi Finanţe Publice Locale (DGEFPL), aduce la cunoştinţa contribuabililor, persoane fizice şi juridice, modificările programului de încasare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului local pentru zilele de 30 şi 31 ianuarie 2017. Astfel, casieriile DGEFPL vor fi deschise în cele două zile amintite mai sus în intervalul orar 8.30 – 18.00. Încasările se efectuează la casieriile din bd. Ştefan cel Mare şi Sfant nr. 11 - 15, la camera 3 (corpul B, etajul I), la camera 15 (corpul B, parter) din imobilul situat în curtea interioară a Primăriei Municipiului Iaşi, cât şi la centrele de încasare din: Tătăraşi (str. Vasile Lupu nr. 82), Nicolina (str. Petre Ţuţea nr. 2), Păcurari (şos. Păcurari nr. 34), Alexandru cel Bun (str. Tabacului nr. 1), Frumoasa (bd. Poitiers nr. 22 – 26), imobilul situat în bd. Primăverii nr. 36 - Serviciul de Înmatriculări, Eliberări Permise şi Paşapoarte, respectiv în imobilul situat în şos. Naţională nr. 43 - Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat Iaşi. De asemenea, plăţile se pot efectua şi prin virament cu ordin de plată şi online prin e-commerce sau ghiseul.ro. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau