Protest împotriva defrişărilor
Dimensiune font:
La Suceava se va organiza, astăzi, de la ora 17.00, un miting împotriva tăierilor ilegale de pădure, dar și împotriva gropii de gunoi construite de Consiliul Judeţean. Protestul va începe şi se va încheia în faţa Prefecturii şi va fi urmat de un marş prin faţa următoarelor instituţii: Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia Silvică, Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Suceava şi Agenţia pentru Protecţia Mediului. „Estimăm prezenţa a circa 1.000 de persoane şi sperăm că vom fi susţinuţi, la fel ca şi la mitingul din luna mai, şi de oameni din alte localităţi, de cei cărora le pasă de mediul înconjurător”, a declarat Alexandru Istrate, membru al Asociaţiei „Eco Bucovina” şi unul dintre organizatorii protestului.
Andrei CĂLĂTORU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau