Puţini ieşeni s-au interesat de starea drumurilor judeţene
Dimensiune font:
Doar 25 de apeluri s-au înregistrat, până la sfârşitul săptămânii, trecute pe numerele speciale ale Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, puse la dispoziţia ieşenilor care doresc să sesizeze probleme ori să se intereseze de starea drumurilor judeţene. Sistemul telefonic de urgenţă a fost implementat de CJ Iaşi pe 11 ianuarie, ca urmare a atenţionării meteo de vreme severă în judeţ şi problemele recente înregistrate pe drumurile judeţene. „Cele mai multe apeluri pe dispeceratul de urgenţă s-au înregistrat dimineaţa, ori în jurul orelor 16-17, când se pleacă de la serviciu. Prin sistemul telefonic, putem oferi în timp real informaţii despre starea drumurilor judeţene. Se pot solicita informaţii despre starea drumurilor judeţene şi se pot anunţa eventualele blocaje în traficul rutier pe drumurile judeţene”, a declarat Vlad Ciobanu, purtătorul de cuvânt al CJ Iaşi. Vineri, preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, a fost personal în teritoriu să verifice modul în care se face deszăpezirea pe drumul judeţean Paşcani – Mirosloveşti, dând asigurări că toate drumurile sunt deschise circulaţiei. În situaţii de cel puţin cod galben, ieşenii pot apela numerele 0232.210.338 şi 0232.210.342 pentru dispeceratul de urgenţă al CJ Iaşi, 0232.255.961 pentru informaţii despre starea drumurilor judeţene la Comandamentul de Iarnă al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor, 0232.271.580 pentru informaţii despre cursele aeriene şi 0232.214.430 pentru informaţii despre starea drumurilor naţionale de pe raza judeţului Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau