RATP a fost desfiinţată!
Dimensiune font:
Magistraţii au respins ieri apelul formulat de RATP şi Primăria Iaşi, împotriva sentinţei din 29 martie 2016. La acea dată, judecătorii au admis contestaţia ANAF referitoare la planul de reorganizare al regiei şi intrarea acesteia în faliment
Deşi supravieţuirea RATP Iaşi ar fi fost varianta optimă pentru ca toţi cei aflaţi pe lista creditorilor regiei să-şi recupereze cât mai mult din sumele datorate, magistraţii au decis să menţină o decizie din luna martie, când, practic, era oficializat falimentul regiei de transport. Atunci, instanţa a dat curs contestaţiei formulată de ANAF în ceea ce priveşte admiterea planului de reorganizare al debitoarei RATP, decizie pe care juriştii regiei, dar şi cei ai municipalităţii, au atacat-o. Ieri, însă, instanţa a dat verdictul care îngroapă definitiv regia de transport. „Instanţa respinge apelurile declarate de către debitoarea Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin administrator special Ghercă Maricel, şi creditoarea Municipiul Iaşi, prin reprezentant legal, împotriva sentinţei civile nr. 555/29.03.2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o păstrează. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 15 septembrie 2016”, se arată în decizia de ieri a Curţii de Apel Iaşi.
Ce urmează
Cu RATP Iaşi în faliment, toate atribuţiile regiei vor fi trecute pe Compania de Transport Public (CTP), societate creată în iunie 2013 tocmai în ideea de a asigura transportul public în oraş în varianta în care RATP nu o va mai putea face. „Era o decizie prognozabilă. Noi am încercat să găsim o soluţie amiabilă pentru toate părţile, inclusiv pentru datoria ANAF. Dacă ANAF a contestat-o, noi câştigăm din creanţă 30% în plus. Prin urmare, aceasta a fost decizia judecătorului, e salutară. După publicarea oficială a deciziei, toată activitatea se va trece pe CTP. Avem contract pe CTP, avem parc auto, avem tot ce ne trebuie... Am demonstrat că se poate, pentru că este prima dată când RATP a adus profit, un motiv în plus să facem profit pe o societate nouă, să o facem bancabilă din punct de vedere al performanţei economice şi, mai mult decât atât, în felul acesta va putea să permită atragerea de fonduri europene pe noua companie de transport. Am scăpat de o greutate destul de mare şi putem să spunem, într-adevăr, că transportul public are un nou început: autobuze noi, infrastructură nouă, firmă nouă, iar toate lucrurile pot intra pe un făgaş normal”, a spus primarul Mihai Chirica, ca primă reacţie la decizia judecătorilor. Tudor DAMASCHIN
„După publicarea oficială a deciziei, toată activitatea se va trece pe CTP” – Mihai Chirica, primarul Iaşului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau