Razie în căminul fantomă din Canta
Dimensiune font:
Poliţiştii locali, împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, au efectuat zilele trecute o razie la căminul Canta 60 B, având ca scop identificarea persoanelor care locuiesc fără forme legale şi despre care sunt indicii că nu respectă normele de convieţuire socială şi tulbură liniştea locatarilor. Cu acest prilej au fost verificate 84 de camere şi legitimaţi peste 100 de locatari. În urma raziei, poliţiştii locali au aplicat şase sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.890 lei. Dintre acestea, trei amenzi cu valori cuprinse între 570 şi 1.150 lei au fost aplicate conform HCLM Iaşi nr. 172/2002, cu privire la ocuparea fără forme legale a spaţiilor cu destinaţia de locuinţă din fondul locativ de stat sau din patrimoniul Consiliului Local. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau