Rectificare bugetară doar pentru jumătate din judeţul Bacău
Dimensiune font:
În timp ce unele localităţi au primit bani din belşug, pentru altele alocaţia financiară este zero * în această situaţie se află 34 de comune şi 4 oraşe din judeţul Bacău
Zero lei pentru aproape 40 comune şi oraşe, acesta este rezultatul rectificării bugetare din iulie. De la Guvern, judeţului Bacău i-au revenit în total 35.152.000 lei. Fondurile au fost repartizate unităţilor administrativ-teritoriale care în anul 2015 au primit sume totale de echilibrare mai mici decât cele repartizare iniţial în anul 2014.
Lista localităţilor tăiate de la finanţare
Au rămas fără bani municipiile Oneşti şi Moineşti, oraşele Dărmăneşti şi Slănic Moldova şi 34 de comune. Este vorba despre Ardeoani, Bereşti-Bistriţa, Brusturoasa, Buciumi, Buhoci, Coloneşti, Coţofăneşti, Dămieneşti, Dealu Morii, Filipeni, Găiceana, Gioseni, Horgeşti, Huruieşti, Iteşti, Izvoru Berheciului, Lipova, Negri, Odobeşti, Onceşti, Parava, Plopana, Prăjeşti, Racova, Roşiori, Sarata, Scorţeni, Secuieni, Strugari, Tamaşi, Tătărăşti, Traian, Urecheşti, Vultureni. Primarul comunei Buciumi, Fănică Cozma (PSD), este negru de supărare din cauza faptului că nu a primit niciun ban. El spune că din banii de la începutul anului s-a văzut nevoit să suporte 400.000 lei, cheltuieli neeligibile, în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene, iar acum e cu vistieria goală. „Abia mă descurc. Am avut un proiect pentru reparaţia şcolii din Răcăuţi, unde am 180 rromi. Am cheltuit aproape jumătate din ce mi-a dat de la Bucureşti pentru şcoala asta. Sunt supărat, măcar puţin trebuia să ne dea şi nouă”, a spus primarul Fănică Cozma.
Cine sunt norocoşii
Au primit bani la ultima rectificare bugetară Consiliul Judeţean Bacău şi municipiul Bacău, oraşele Buhuşi, Comăneşti şi Târgu Ocna şi 51 de comune. În mediul rural vor ajunge bani la Agăş, Asău, Balcani, Bereşti-Tazlău, Bârsăneşti, Blăgeşti, Bogdăneşti, Caşin, Căiuţi, Cleja, Corbasca, Dofteana, Faraoani, Filipeşti, Ghimeş Făget, Gîrleni, Glăveşti, Gura Văii, Helegiu, Hemeiuş, Letea Veche, Livezi, Luizi Călugăra, Măgireşti, Măgura, Mănăstirea Caşin, Mărgineni, Motoşeni, Nicolae Bălcescu, Oituz, Orbeni, Palanca, Parincea, Pînceşti, Pîrgăreşti, Pîrjol, Poduri, Podu Turcului, Răcăciuni, Răchitoasa, Sănduleni, Sascut, Săuceşti, Solonţ, Stănişeşti, Ştefan cel Mare, Târgu Trotuş, Ungureni, Valea Seacă şi Zemeş. Cea mai mare sumă i-a revenit Consiliului Judeţean Bacău (2.959.000 lei), urmat de comuna Dofteana (1.917.000 lei), de oraşul Buhuşi (1.801.000 lei) şi comuna Răcăciuni (1.779.000 lei). La polul opus se situează comuna Bogdăneşti (6.000 lei) şi Parincea (10.000 lei).
Citeşte şi: Planuri de viitor pentru Comfert
Sonia PAVELESCU
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău - „Sume ce se repartizeazază unităților administrative teritoriale care în anul 2015 au primit sume totale de echilibrare mai mici decât cele repartizare inițial în anul 2014”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau