Revoltă la Paşcani: Impozite de lux în ghetoruile oraşului
Dimensiune font:
Stare de tensiune la Paşcani, acolo unde zeci de oamenii şi societăţi au reclamat că plătesc impozite umflate, din cauza zonării defectuase făcute de primărie * cele mai mari probleme apar în strada Fîntînele, acolo unde oamenii plătesc impozite mari, deşi nu au apă, canalizare iar pe drum merg cu cizme de cauciuc
Mai multe sesizări au ajuns în această lună pe adresa autorităţilor locale, motiv pentru care primarul Dumitru Pantazi îi va aduce la muncă pe consilierii locali în penultima zi a acestui an. Şedinţa extraordinară programată pentru data de 30 decembrie va avea pe ordinea de zi un proiect privind zonarea municipiului Paşcani în vederea stabilirii impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2017. Iniţiativa vine ca urmare a reclamaţiilor tot mai dese venite din partea cetăţenilor, care spun că impozitarea se face după adresa din buletin, şi nu conform adresei la care locuiesc în realitate. „Locuiescpe strada Fîntînele după datele apărute în cartea de identitate dar în realitate locaţia este situată pe o uliţă în apropierea străzii Dragoş Vodă, la pod spre stânga pe ambele maluri ale unui pârâu. Strada nu are asfalt şi nici canalizare, cu doar pământ şi puţin balastru adus cu forţe proprii prin contribuţia vecinilor, drumul este mai rău ca cel din satul Sodomeni sau Blăgeşti”, este una din reclamaţiile trimise pe adresa primăriei. Mai mulţi cetăţeni care locuiesc pe strada Fîntînele au solicitat, astfel, reanalizarea categoriei de impozitare, mai ales că nu au nici drumuri, apă curentă şi nici canalizare. „Aici în (Fundac) Fîntînele mergem cu cizme de gumă ca în epoca primitivă nu ca în Municipiul Paşcani”, mai sesizează păşcănenii, care spun că strada pe care locuiesc nu apare nici pe GPS.
Taxe umflate pentru societăţi
Mai multe societăţi au sesizat că plătesc impozite mult prea mari pentru condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea. De exemplu, administratorul societăţii Romcarn Prod SRL, cu sediul social şi punct de lucru în strada Grădiniţei nr. 1 sesizează că nu beneficiază de racordare la gaz şi canalizare. „În această locaţie mai au sediu şi alte persoane fizice şi juridice, aspect care ne deranjează în prisma relaţiilor de colaborare pe care le avem cu terţe persoane fizice ori juridice care se deplasează la adresa punctului de lucru şi nu cunosc locaţia exactă. Pe lângă aceste aspecte, mai arătăm că societatea noastră nu beneficiază de facilităţi de racordare la gaz şi canalizare. Din aceste motive, solicităm reevaluarea încadrării în clasa de impozitare, în funcţie de accesul la societăţi, pentru că nu este normal să plătim aceleaşi impozite şi taxe ca şi cei de pe aceeaşi stradă, dar care au acces la aceste utilităţi”, au sesizat societatea. Problema este reclamată şi de Agrozoo Comani SRL, cu sediul pe aceeaşi stradă, respectiv Grădiniţei nr. 1., care solicită renumerotarea sau redenumirea străzilor, care în prezent crează confuzie în rândul celor care caută sediul societăţii. Autorităţile locale recunosc că mai multe sectoare au fost omise în zonarea municipiului şi promit corecturi în acest sens.
Invenţia care poate revoluţiona industria energetică
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau